Cum a ajuns locul unde ploua de trei ori mai mult ca în România să fie cel mai mare deșert al lumii

Cum a ajuns locul unde ploua de trei ori mai mult ca în România să fie cel mai mare deșert al lumii
Publicat: 22/01/2017, 18:38
Actualizat: 22/04/2017, 22:29

Au fost nevoie de câteva mii de ani ca Sahara să se transforme dintr-o zonă umedă, plină cu păduri, lacuri și râuri, în cel mai arid deșert de pe glob, scrie Descoperă.

Perioada de acum 11.000 – 5.000 de ani este marcată de o cantitate mai mare de precipitații decât s-a crezut inițial. Studiul prin care s-a descoperit acest lucru a fost realizat de geologul Jessica Tierney de la Universitatea Arizona din Tucson împreună cu echipa sa. Proiectul mai dezvăluie că aceste condiții erau musonice, ceea ce înseamnă o cantitate de precipitații care varia anual de la 250 la 1.670 milimetri. Ca o comparație, media anuală de precipitații pe întreg teritoriul României este undeva la 600 mm anual. Lucrarea a fost publicată în Science Advance pe 18 ianuarie.

Studiile precedente au aproximat o cantitate de precipitații de până la 900 de milimetri. Comparativ cu aceste cercetări, care se bazau pe analizarea polenului, studiul echipei lui Tierney a măsurat concentrația de carbon și hidrogen din frunzele găsite în sedimentul oceanic de pe coasta de vest a Africii. Astfel au putut să reconstituie climatul Saharei în ultimii 25.000 de ani.

S-a constatat de asemenea că aridizarea zonei a început acum 8.000 – 7.000 de ani, doar ca să revină apoi la umiditatea ridicată. Acest lucru este dovedit și de cercetările antropologice de până acum, care arată o părăsire a zonei acum 8.000 de ani.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cum și-a apărut Angela Merkel moștenirea politică?